nu trăiesc la sfârșitul iremediabil al unui pahar de tărie
sunt cele mai triste momente de acoperit trupul
atunci când nu te mai dezobișnuiești de frig
iar lumina
devine doar o mușcătură literară
în mintea oricui

nu îmi plac oamenii care tac în spatele zilei
care își beau indiferenți cafeaua
care poartă aparat dentar până să își dezvăluiască frumusețea
din cerul gurii
sunt un alcoolic imperfect atunci când vânez rechini albi
într-un pahar cu apă

am să te rătăcesc ca un orb
în mijlocul străzii
iar tu
te vei lăsa acoperită de momentele mele
până când
nu te mai dezobișnuiești
de frig